Trebuie precizat inca de la inceput ca in tari civilizate, histerectomia se practica fie pe cale vaginala, fie prin abord laparoscopic,histerectomia abdominala clasica fiind rezervata cazurilor oncologice (neoplasm ovarian, neoplasm endometrial – cancer al corpului uterin, neoplasmul colului uterin – insa si in aceste cazuri selectia cazurilor este indelung dezbatuta), a fibroamelor uterine foarte mari (fibroame de peste 15-20 de cm – nu intotdeauna !) sau in cazurile in care pacienta prezinta si alte interventii abdominale ce pot face foarte dificil accesul laparoscopic.

histerectomie_wellborn

Avantajul cel mai important al acestei interventii il    reprezinta recuperarea foarte rapida a pacientei dupa   interventie; astfel, dupa interventia laparoscopica   mobilizarea cu usurinta a pacientei se poate observa in  prima zi postoperatorie sau chiar in aceeasi zi in care s-a  efectuat interventia .

Numeroase studii (mai ales din Marea Britanie si S.U.A.) au aratat insa ca rata complicatiilor intraoperatorii este putin mai mare in cazul histerectomiei laparoscopice fata de histerectomia abdominala clasica (nu si in centre specializate in chirurgia laparoscopica), ca si durata interventiei (HT laparoscopica – 154 min. fata de 96 min.

HT abdominala – in centre universitare mari).

Durerea postoperatorie mult mai redusa in cazul abordului laparoscopic, perioada de spitalizare mai mica ( 2,4 zile fata de 4,4 zile in cazul histerectomiei abdominale), lipsa unei cicatrici vizibile, reintegrarea sociala mult mai rapida fac, totusi, ca histerectomia laparoscopica sa fie net superioara histerectomiei abdominale.

histerectomie_mitroi

 

Alte avantaje ale HT laparoscopice:

  • costurile interventiei (pentru unitatea sanitara) mai mici;
  • o mai buna calitate a vietii descrisa de majoritatea pacientelor – “self image”, mai ales in legatura cu activitatea sexuala postoperatorie;
  • un risc foarte mic de aparitie a eventratiilor postoperatorii;
  • o sangerare mai mica intraoperatorie.

S-a observat ca riscul de aparitie a complicatiilor intraoperatorii sau postoperatorii imediate sunt asemanatoare atunci cand comparam HT laparoscopica cu HT vaginala, insa avantajul HT vaginale este reprezentat de durata mai mica a interventiei si de faptul ca nu necesita anestezie generala (lucru extrem de important la pacienti in varsta ce prezinta afectiuni cardiace si/sau pulmonare preexistente).

Spitalul Wellborn dispune de un bloc operator modern, complet echipat si dotat, ce permite tratarea afectiunilor ginecologice sau obstetricale.

Pentru informatii suplimentare sau programari : 031 9105 / 0723 667 464, office@wellborn.ro

Articol redactat de:

 

Dr. Gabriel Mitroi
Medic primar obstetrica – ginecologie
Competenta in laparoscopie, colposcopie, ecografie obstetrica – ginecologie, histeroscopie, colposcopie
Chirurgie laparoscopica si chirurgie oncologica

Prin continuarea navigării sunteți de acord cu politica privind cookie-urile utilizate. Informații suplimentare

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close